WRC 2020 a avut parte de un start fierbinte, cu o spectaculoasă ieșire in decor a campionului lumii, Tanak, lupta la miimi și un succes al lui Neuville.
Pilotul belgian Thierry Neuville (Hyundai i20) a câștigat duminică, pentru prima oară în cariera lui, Raliul Monte Carlo, prima etapă a Campionatului mondial de raliuri WR
Neuville a început în forță încă din startul competiției începute joi, el ajungând în parcul service cu un avans de 19 secunde în fața urmăritorului său Sebastien Ogier care se impusese deja în prima probă.
Ziua de vineri a fost una plină de evenimente, cel mai important fiind ieșirea în decor a campionului mondial Ott Tanak. La o viteză destul de mare mașina a derapat răsturnându-se de mai multe ori, însă echipajul a scăpat ca prin minune.
Pilotul belgian a plecat Duminică cu al treilea timp și a reușit să câștige după ce și-a adjudecat toate probele zilei , inclusiv Wolf Power Stage.
Belgianul a fost urmat în clasament de francezul Sebastien Ogier (Toyota Yaris) la 12sec6/10 și de britanicul Elfyn Evans (Toyota Yaris) la 14sec3/10sec. Francezul Sebastien Loeb (Hyundai), de nouă ori campion mondial WRC, s-a clasat al șaselea la 5min 04sec7/10.
După prima etapă a sezonului WRC, Neuville ocupă primul loc cu 30 puncte, urmat de Sebastien Ogier 22, Elfyn Evans 17, Esapekka Lappi 13, etc.