PROGRAMUL CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE SUPER RALLY ÎN 2020

Aflat la a treia ediție sub egida FRAS, Campionatul Național de Super Rally propune un calendar cu 6 etape în sezonul 2020, urmând să vină cu două noi orașe din acest an.

Dacă în 2018 a avut un total de 3 etape, iar în 2019 a avut un calendar compus din 4 runde, competiția a cărui promotor este Mihai Leu se află în plină dezvoltare.

Sezonul este deschis cu un oraș nou, prima etapă urmând să aibă loc la Galați pe 4 aprilie. Pe 9 mai va avea loc etapa de la Mangalia, iar o lună mai târziu, pe 13 iunie, se va desfășura, pentru al treilea an consecutiv, etapa de la Târgu Mureș.

Deva este unul dintre destinațiile recente ale caravanei super rally, reședința de județ a Hunedoarei urmând să fie gazda etapei cu numărul 4 pe 11 iulie. Așa cum s-a întâmplat și în 2019, ultimele două etape vor avea loc la Craiova (11-12 septembrie) și București (16-17 octombrie).

Sursă fras.ro

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.