Este oficial. Citroen se retrage din Campionatul Mondial de Raliuri.

Datorită faptului că au rămas fără pilotul Sébastien Ogier , acesta alegând să meargă la rivalii de la Toyota, Citroen a decis să se retragă din Campionatul Mondial de Raliuri.

Constructorul francez a decis să se retragă din activitatea competițională cu efect imediat și susține că decizia a fost luată din cauza alegerii lui Sebastien Ogier de a părăsi echipa la sfârșitul acestui an.

Ogier avea contract cu Citroen inclusiv pentru sezonul 2020 și, chiar dacă nu a anunțat nimic oficial în acest sens, presa internațională a speculat în ultima perioadă că a ajuns la un acord pentru a se transfera la Toyota.

„Citroen a decis să se retragă din programul de WRC în 2020 din cauza absenței unui pilot de top, a explicat echipa într-un comunicat de presă.

La rândul ei, Linda Jackson, CEO-ul constructorului francez, afirmă că nu-și putea imagina un sezon 2020 în care Ogier să nu facă parte din echipă

„Decizia noastră urmează alegerii lui Ogier de a părăsi Citroen. Cu siguranță nu ne-am dorit această situație, dar nu ne puteam imagina sezonul 2020 fără Ogier, a precizat ea.

Citroen a confirmat recent că nu este interesată să rămână în Campionatul Mondial de Raliuri după sezonul 2022, în care competiția va include pentru prima oară tehnologie hibridă. Practic, acest lucru înseamnă că Citroen va rămâne departe de WRC pentru cel puțin câteva sezoane.

Pe de altă parte, Grupul PSA Peugeot-Citroen va rămâne implicat în lumea sporturilor cu motor prin marca premium DS în Formula E, dar și prin noua participare a celor de la Peugeot în Campionatul Mondial de Anduranță începând din 2022.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.