Cursa de la Valencia a fost ultima pentru Jorge Lorenzo. El și-a anunțat oficial retragerea începând din 2020

Spaniolul Jorge Lorenzo, de trei ori campion mondial la clasa-regină a motociclismului viteză MotoGP, și-a anunțat oficial retragerea joia trecută la conferința de presă a Marelui Premiu al Valenciei.

Lorenzo a avut un sezon de debut de coșmar la Repsol Honda, o stagiune marcată de accidentări și o lipsă de încredere. Spaniolul, care nu a încheiat mai sus de locul 14 de la cursa de la Aspen, a fost însoțit la conferința de presă de CEO-ul Dorna, Carmelo Ezpeleta.

Astfel, Lorenzo, în vârstă de 32 de ani, nu își va duce la capăt al doilea an de contract cu HRC.

HRC are nevoie astfel de un înlocuitor pentru a concura alături de campionul Marc Marquez sezonul viitor. Johann Zarco este principalul favorit.

https://www.facebook.com/Jorge.Lorenzo.Official/

„Muntele devenise atât de înalt încât nu am putut găsi puterea și motivația de a continua urcușul. În această etapă a carierei mele, a fost imposibil să-mi mai găsesc motivația pentru a merge mai departe. Anii petrecuți la Yamaha au fost cei mai frumoși ai carierei mele”, a spus Lorenzo cu lacrimi în ochi, el subliniind că nu se putea mulțumi în competiții cu nimic altceva decât victoria.

Lorenzo a început acest sezon cu obiectivul de a deveni doar al cincilea pilot din istorie care ar câștiga curse la clasa premier cu trei constructori diferiți, obținând 44 de victorii și trei titluri la Yamaha între 2009 și 2016 pentru ca apoi să obțină trei victorii la Ducati între 20017 și 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.