Formula 1. Lewis Hamilton a obținut al șaselea titlul mondial.

Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a câştigat al şaselea titlu de campion mondial în Formula 1, al treilea consecutiv, după ce a ocupat locul al doilea în Marele Premiu al SUA, desfăşurat, duminică, pe circuitul de la Austin. Cursa a fost câştigată de coechipierul său, Valtteri Bottas, plecat din pole position, iar al treilea a fost olandezul Max Verstappen (Red Bull), al treilea şi la start.

Hamilton, 34 de ani, a câştigat primul său trofeu mondial în 2008, când pilota pentru McLaren-Mercedes, apoi în 2014, 2015, 2017, 2018 şi 2019, ultimele cinci pentru Mercedes. Doar germanul Michael Schumacher are mai multe titluri de campion ca el, şapte.

Britanicul a fost aproape de a câştiga la Austin, după ce a plecat de pe locul 5 al grilei. Cu o strategie cu o singură oprire, Hamilton a condus mare parte din cursă, fiind întrecut de Bottas (două intrări la standuri), cu cinci tururi înaintea finalului. Verstappen, tot cu două opriri, a fost şi el aproape să-l întreacă pe Lewis Hamilton, dar nu a reuşit.

Charles Leclerc (Monaco) a fost singurul pilot Ferrari care a încheiat cursa americană, pe locul 4, pentru că germanul Sebastian Vettel, coechipierul lui, plecat de pe locul al doilea al grilei, a abandonat în turul 8/56, din cauza cedării unei suspensii.

Alexander Albon (Thailanda) de la Red Bull a trecut linia de sosire al cincilea, înaintea australianului Daniel Ricciardo (Renault), clasat al şaselea.

Pe locurile 7-10 s-au clasat în ordine britanicul Lando Norris (McLaren-Renault), spaniolul Carlos Sainz (McLaren-Renault), germanul Niko Hulkenberg (Renault) şi rusul Danil Kviat (Toro Rosso).

Cu două etape înaintea finalului sezonului, Lewis Hamilton are 381 de puncte (zece victorii în 2019 şi alte şase clasări pe podium, în 19 etape),fiind urmat de Bottas, cu 314 puncte, şi de Leclerc, cu 249 de puncte.

Sextuplul campion mondial are 248 de starturi în F1, câştigând 83 de grand prix-uri şi fiind de 150 de ori pe podium.

Considerat la începutul anului principalul rival la titlu pentru Hamilton, Vettel, doar al cincilea în clasamentul piloţilor, cu 230 de puncte, după Verstappen, 235 de puncte, l-a felicitat pe pilotul britanic după cursa de la Austin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.