Victoria lui Valtteri Bottas de la Suzuka aduce al șaselea titlu consecutiv pentru Mercedes.

Valtteri Bottas a câștigat cursa din Japonia și a asigurat al șaselea titlu de campioană consecutiv pentru Mercedes. Cu victoria de astăzi, constructorul german a depășit recordul celor de la Ferrari, care obținuseră cinci titluri la rând în perioada 2000-2004.

Podiumul a fost completat de Sebastian Vettel și Lewis Hamilton. Plecat de pe poziția a treia, Bottas a încheiat cursa cu 13,343 secunde în fața lui Vettel și și-a asigurat a treia victorie din acest sezon, după cele din Australia și Azerbaijan.

În ierarhia constructorilor, 162 de puncte se află între campioana Mercedes și a doua clasată, Ferrari. Mai rămâne de văzut care dintre piloții Mercedes va fi încoronat campion la finalul sezonului. Cu siguranță, Hamilton pornește ca favorit în obținerea celui de-al șaselea său titlu, după ce a reușit nouă victorii de-a lungul anului.

https://twitter.com/F1

Incident între Leclerc și Verstappen în startul cursei

Hamilton și Vettel s-au luptat eroic pentru poziția secundă din cadrul cursei de la Suzuka. În cele din urmă, pilotul de la Ferrari a avut câștig de cauză și a terminat în fața britanicului, la o diferență de 0,4 secunde.

La începutul cursei, a avut loc un incident între Charles Leclerc și Max Verstappen, în urma căruia olandezul a trebuit să abandoneze cursa în turul 15. Nici Leclerc nu a avut parte de un parcurs extraordinar și a încheiat a 17-a etapă a anului pe locul șapte, după ce a fost penalizat cu 15 secunde.

https://twitter.com/F1

Aflat la al treilea său succes în acest an, Bottas a spus că este impresionant ce se întâmplă în prezent la Mercedes:

Sunt extrem de fericit! Am avut parte de un început excelent, iar ritmul a fost foarte bun! Am putut controla cursa și sunt cu adevărat mândru să fac parte din echipa Mercedes! Este impresionant să câștigăm al șaselea titlu! – Valtteri Bottas, Mercedes

Hamilton: „Meritam al șaselea titlu!”

La finalul cursei din Japonia, Lewis Hamilton a vorbit despre al șaselea titlu consecutiv obținut de Mercedes:

Vreau să felicit întreaga echipă! Cu siguranță merităm al șaselea titlu consecutiv. Astăzi mi-am dorit doar să obțin punctele de care echipa avea nevoie și am reușit! – Lewis Hamilton, Mercedes

Câștigător în urmă cu două etape în Singapore, Sebastian Vettel a încheiat cursa din Japonia pe locul secund. Neamțul a explicat ce au avut în plus cei de la Mercedes:

Am avut un start foarte slab, apoi a fost complicat să revenim pe primul loc. Piloții celor de la Mercedes au avut un ritm mult mai bun decât noi. Am avut parte de o cursă dificilă, dar per total consider că a fost o zi bună! – Sebastian Vettel, Ferrari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.