Gasly și Bottas cei mai rapizi în primele două sesiuni de antrenamente la Siverstone

Pierre Gasly a fost cel mai rapid pentru Red Bull în prima sesiune de antrenamente de la Silverstone înainte ca Mercedes să revină în frunte în a doua sesiune prin Valtteri Bottas.

Formula 1 revine la sfârșitul acestei săptămâni pe circuitul de la Silverstone, care a semnat recent prelungirea contractului până în 2024.

Prima sesiune de antrenamente libere de vineri a fost afectată de o ploaie slabă care a perturbat ușor planurile echipelor, iar numeroși piloți au derapat după ce au pierdut controlul volanului.

În ultimele secunde ale sesiunii, Pierre Gasly a reușit în mod surprinzător să stabilească cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:27.173. Pilotul echipei Red Bull l-a devansat astfel pe Valtteri Bottas pentru o jumătate de secundă, în timp ce Max Verstappen s-a poziționat pe locul trei în fața lui Lewis Hamilton, care a fost cu aproape o secundă mai lent.

La aproximativ același nivel s-a aflat și Sebastian Vettel, care a încheiat sesiunea pe locul cinci în fața coechipierului său de la Ferrari, Charles Leclerc.

A doua sesiune a fost una mult mai reprezentativă, iar Bottas și-a adjudecat prima poziție cu timpul 1:26.732 după ce l-a învins pe Hamilton pentru numai 0.069 secunde. Ferrari a înregistrat de asemenea progrese prin Leclerc, mai lent cu numai două zecimi de secundă, în timp ce Vettel a fost al patrulea la aproape o jumătate de secundă în spate.

De data aceasta, Gasly a ocupat locul cinci, însă a reușit și acum să fie mai rapid decât Verstappen, care a încheiat pe șapte în spatele lui Lando Norris (McLaren).

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.