Valteri Bottas obține un nou pole-position la Baku. Blockstart

Valtteri Bottas a câștigat lupta pentru prima poziție de pe grila de start din Azerbaijan, pe Circuitul Stradal Baku într-o zi neașteptat de bună pentru Mercedes.

În timp ce ochii tuturor erau îndreptați spre mașina roșie a lui Sebastian Vettel în încercarea sa de a se impune în fața lui Lewis Hamilton, Valtteri Bottas a trecut pe sub radar și a depus chiar el un timp absolut fulgerător de 1m40.495, la jumătate de zecime de secundă mai rapid decât colegul său de la Mercedes, suficient pentru al doilea său pole position al sezonului.

Așadar, prima linie aparține săgeților argintii, iar a doua linie ar fi trebuit să fie una roșie, dar, în cea de-a doua sesiune Charles Leclerc a lovit barierele și cu toate că depusese deja un timp suficient de rapid pentru a avansa în Q3, mașina sa nu a putut fi reparată la timp pentru a putea lua parte la bătaia pentru pole position. La final, Sebastian Vettel va pleca mâine de pe trei după ce a depus un timp cu 3 zecimi mai lent decât liderul, iar colegul său va pleca de pe 10 cu gume medii.

Locul patru a fost rezultatul maxim pentru cei de la Red Bull, Max Verstappen așadar va completa linia a doua pentru echipa din Milton Keynes, iar colegul său va pleca de pe linia boxelor ca și consecință a greșelii sale de a nu urca pe cântar în FP2.

Sergio Perez a fost cel mai rapid din restul piloților pentru Racing Point, la ceva mai bine de o secundă mai lent față de timpul lui Valtteri Bottas și îl va avea companie pe Daniil Kvyat în linia a treia. Un rezultat îmbucurător atât pentru cei de la Racing Point cât și pentru Toro Rosso.

Lando Norris și Antonio Giovinazzi se vor alinia pe linia a patra în P7 și P8 respectiv iar top 10-ul este completat de Kimi Raikkonen și de Charles Leclerc.

În Q2 au fost eliminați, în ordine de la P11 la P15, Carlos Sainz, Daniel Ricciardo, Alexander Albon, Kevin Magnussen și Pierre Gasly. Iar în Q3 nefericiții au fost Lance Stroll, Romain Grosjean, Nico Hulkenberg, George Russel și Robert Kubica.

Încă un rateu pentru Ferrari, semne de viață din partea celor de la Racing Point, o traiectorie promițătoare pentru mașinile motorizate Honda și o nouă dezamăgire pentru Renault.

Cursele de la Baku nu dau greș niciodată în a oferi fanilor o experiență de neuitat, plină de acțiune și nelipsită de dramă. Iar mâine avem un Red Bull și un Ferrari care vor pleca de la spate iar depășirile vor apărea negreșit una după alta.

Sursă articol:gp24.ro

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.