Ultimile teste din Qatar au luat sfârșit. Echipele sunt gata de start.

Pe 25 Februarie a luat sfârșit ultima sesiune de teste oficiale pentru clasa regină a Motomondialului, desfășurate chiar pe circuitul din Qatar unde va începe sezonul 2019 în mai puțin de două săptămâni

Vestea bună pentru noi, fanii Motomondialului, este că situația pare mai strânsă decât oricând în MotoGP. În clasamentul combinat al timpilor după trei zile de teste, 15 piloți erau acoperiți de mai puțin de o secundă, o situație care aduce mai degrabă aminte de clasa Moto2, unde motocicletele sunt foarte asemănătoare. În plus, pentru prima dată în ultimii ani, campionul en-titre și omul care a dominat clasa din 2013 încoace, Marc Marquez, începe sezonul cu un dezavantaj: un umăr aflat încă în refacere după operația din decembrie și o motocicletă care nu este încă perfect pusă la punct. Mai mult de atât, pe firmament apar noi nume care vor avea pretenții la clasări bune în 2019; printre ei, debutanți precum Fabio Quartararo și Francesco Bagnaia, plus piloți deja cunoscuți, dar care au progresat foarte bine în extrasezon, precum Alex Rins.

vinales-1-e1533588794244.jpg

De asemenea, debutul de sezon 2019 pare să fie promițător pentru Yamaha, care îi avea pe toți cei patru piloți în topul 7 al timpilor combinați după cele trei zile, plus un Maverick Vinales fulminant de rapid, în prima poziție. Viteza de top tot nu este printre atuurile motocicletei din Iwata, dar ciclistica se confirmă la un nivel bun și se pare că s-au făcut progrese importante legate de modul în care se uzează pneul spate și de performanțele motocicletei cu pneul spate uzat. Ca și în testele de la Sepang, Vinales a avut un ritm excelent și în simulările de cursă și se anunță drept unul dintre candidații la victorie în prima cursă a sezonului. Rossi, în cealaltă parte a garajului echipei de uzină Yamaha, s-a declarat și el mulțumit, mai ales după ultima zi de teste, cea de ieri, când a reușit un timp competitiv pe turul sec de pistă. Dar duminică Rossi părea pierdut, cu un timp slab și nemulțumit de componentele testate și de direcția în care se lucra. La finalul sesiunii de teste, Doctorul s-a arătat suficient de mulțumit, dar crede că încă mai există o marjă importantă de progres și simte nevoia unui plus de aderență cu motocicleta înclinată la maximum, lucru semnalat, de altfel, și de Vinales.

2019_qatar_test_rewind.big_.jpg

În garajul Honda, Marquez a progresat destul de mult de-a lungul celor trei zile. Ba mai mult, spaniolul a și căzut la finalul ultimei zile, când temperatura pistei a scăzut foarte mult și el rula cu pneul hard pe care motocicleta Honda îl impune pentru un stil de pilotaj agresiv. Marquez a căzut chiar pe partea stângă, cea cu umărul accidentat, dar s-a declarat mulțumit de rezistența umărului. Campionul en-titre nu este însă foarte încântat de felul în care se simte trenul de rulare față al motocicletei, care nu-i dă suficientă încredere și care îl obligă în continuare să folosească pneuri hard, care pierd aderența imediat ce scade temperatura. Deși s-au făcut progrese în ceea ce privește viteza maximă și ieșirea din viraj, piloții Honda reclamă nevoia de mai multă aderență la ieșire și de mai mult feeling la intrare în curbă.

Jorge Lorenzo, și el accidentat, a fost rapid pe turul sec de pistă, dar vizibil mai lent ca ritm de cursă față de principalii candidați la victorie. Spaniolul a rulat în 1:56 ca ritm constant, cu o secundă mai lent decât Marc Marquez, Maverick Vinales, Alex Rins, Rossi și piloții de uzină Ducati.

petrucci-dovi-3

La Ducati, deși timpii absoluți nu au fost deloc nemaipomeniți, tronează o încredere care nu e semn bun pentru adversari. Gigi dall’Igna a venit cu noi găselnițe tehnologice care să-i facă pe adversari să-și pună întrebări; printre acestea, un element aerodinamic printat 3D montat în partea din față a basculei, care să ghideze aerul rece către pneul spate, într-un efort de a-l răci și de a-i prelungi durata de viață. Doviziozo pleacă din Qatar cu al 15-lea timp, dar italianul zâmbea relaxat la finalul zilei de ieri: „Ducati nu a terminat testele cu timpi foarte buni, dar nu cred că e foarte important,” spunea Dovi. Și Marquez își dădea seama că aparențele înșeală, spunând că se așteaptă ca piloții Ducati să se lupte pentru victorie la prima cursă. „Toată lumea începe sezonul cu zero puncte, indiferent ce timpi facem în teste și ei știu asta,” a spus campionul de la Honda.

La Aprilia, Aleix Espargaro trage tare în continuare și obține performanțe decente, dar problema pentru echipa din Noale este că toți adversarii au progresat și ei față de anul trecut. Andrea Iannone pare în continuare mai preocupat de operații estetice și de recâștigarea inimii frumoasei Belen Rodriguez decât de cariera sa în Motomondial și, pentru scuderia italiană, 2019 va fi un an critic.

Așadar, la ce ne putem aștepta pentru prima cursă, care va avea loc în Qatar în mai puțin de două săptămâni? Să-i dăm cuvântul Doctorului, că a văzut multe și știe cel mai bine: „Maverick arată foarte bine, merge tare de tot. Rins merge și el foarte bine, e foarte rapid și motocicleta Suzuki s-a îmbunătățit mult. Ambele Ducati-uri de uzină vor fi în față – Dovizioso e foarte rapid și Petrucci e impresionant. Și, cu siguranță, Marquez.”

 

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.