Misson Winnow Ducati este noua denumire a echipei Ducati


Ducati și-a lansat echipa de MotoGP la sediul Philip Morris R&D din Neuchatel, Elveția. Echipa se numește acum Misson Winnow Ducati.

Din ce au povestit oficialii Ducati în cadrul prezentării, mai ales Gigi Dall’Igna, se înțelege că mai-marii de la Ducati se așteaptă ca piloții actuali să lucreze mai bine împreună, într-un parteneriat solid, în antiteză față de perioada în care Dovi și Lorenzo nu se înțelegeau deloc. Evident, în linii mari, poezia este cea pe care o cunoaștem și la care ne așteptăm la orice prezentare de echipă de nivel înalt: vrem să câștigăm campionatul, să câștigăm cât mai multe curse etc.

Sursă foto autosport.com


“Avem aceleași țeluri de câțiva ani buni. Să ne luptăm pentru titlurile mondiale. Cu siguranță, nu suntem favoriții principali în 2019, dar, am convingerea că vom avea un an minunat.” a afirmat Dall’Igna.
“Am avut de ales doi piloți cu caracteristici total diferite. În cele din urmă, am decis să-l aducem pe Danilo, pentru a îmbunătăți dezvoltarea motocicletei, dar și pentru a găsi setările ideale în timpul curselor din sezon.” a adăugat oficialul italian.

Întrebat despre mutarea făcută de echipa condusă de el, Dall’Igna a răspuns prin a-l lăuda pe Petrucci: “Danilo are ceva istorie în spate alături de Ducati. El concurează pe motocicletele noastre încă din 2015. A făcut multe curse și a marcat multe podiumuri. Din păcate, a ratat victoria la mustață de câteva ori dar, tocmai acesta este obiectivul său pentru 2019.”

Obiectivul lui Danilo Petrucci, atât auto declarat, cât și precizat de Gigi Dall’Igna, este să câștige cel puțin o cursă de MotoGP, lucru pe care nu a reușit să-l facă până acum. Șeful echipei Ducati nu a dat prea multe detalii despre motocicleta din 2019, dar la aceste lansări rareori este vorba despre motocicletă, care e încă departe de a fi finalizată, cu atâtea teste rămase de făcut înainte de startul sezonului. La genul acesta de evenimente este vorba mai mult despre sponsori și despre culorile echipei pe anul 2019.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.