Robert Mureșean campion european BMU pentru al doilea an consecutiv.

Singurul pilot român din istorie care a luat startul în Moto GP, Robert Mureșean a ieșit campion european pentru al doilea an consecutiv în campionatul balcanic la clasa superbike.

Legitimat din sezonul acesta la CSM București, Roby a terminat pe locurile 2 și 1 ultimele două etape ale sezonului desfășurate pe circuitul MotorPark din Adâncata. Bulgarii Martin Choy și Angel Karanyotov, sportivi cu prezențe în competiții internaționale de top, au fost principalii rivali pentru campionul României.

„Pentru mine faptul că am obținut al șaselea titlu național consecutiv și al doilea titlu est-european reprezintă o realizare foarte mare. Am avut ca principali rivali doi piloți foarte rapizi din Bulgaria, Choy având participări chiar în Campionatul Mondial de Anduranță. Rezultatul mă bucură și pentru că sunt primele trofee de când sunt la CSM București și le mulțumesc pentru sprijinul acordat”, a spus fericit Robert Mureșan.

Obiectiv pentru 2019: titlul în Campionatul European Central

După al 6-lea titlul național consecutiv și al doilea est-european, Robert Mureșan își propune ca în sezonul viitor să participe în campionatul Europei Centrale, o competiție cu un nivel mai ridicat. Roby speră totodată ca împreună cu colegul său de la CSM București, Bogdan Vrăjitoru, să dezvolte o echipă românească puternică în anii următori, care să poate spera să propulseze sportivi autohtoni în MotoGP.

„Un sezon în MotoGP ajunge la un milion de euro, deci trebuie să creștem pas cu pas până acolo. În 2019 vreau să îmi păstrez titlul național, pe cel balcanic și să mă lupt pentru primul loc în Campionatul Central European „Alpe Adria”. Obiectivul nostru pe termen lung este însă să atragem câți mai mulți copii spre acest sport și să facem o pepinieră la CSM București de unde să putem alege în viitor sportivi capabili să ajungă în Campionatele Mondiale”, a subliniat Robert Mureșan (27 ani).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.