Rossi refuză să dea mâna cu Marquez înainte de cursa de la Misano.

Sursă foto:mcnews.com.au

Deși spune că nu mai este nicio problemă între el și Marc Marquez, Rossi refuză fără menajamente mâna întinsă de Marc în conferința de presă a Marelui Premiu de la Misano.

Cei doi au un istoric încărcat de conflict, încă din toamna lui 2015, când s-au ciocnit la Sepang. Apoi a fost o perioadă de armistițiu, din 2016 până anul acesta, când conflictul s-a reaprins după ce Marquez l-a scos de pe pistă pe Rossi în Argentina.

Când a fost întrebat despre un interviu recent în care Marquez a spus că ar vrea să facă pace cu Rossi, italianul a spus: „Am auzit asta, dar nu știu… Mie mi se pare ciudat, pentru că în realitate nu există nicio problemă între mine și Marc. Așa că nu știu de ce e nevoie să facem pace. Din punctul meu de vedere e OK.”

După aceea, Rossi și Marquez au fost întrebați dacă ar fi pregătiți să-și dea mâna, ca în trecut. Marquez a spus: „Pentru mine e bine, și, desigur, dacă nu este nicio problemă pentru el, nu e nici pentru mine…”

Apoi spaniolul a întins mâna către Rossi, dar acesta și-a ținut brațele încrucișate și a dat din cap. „Este așa. Adică, ce pot să spun?”, a răspuns Marquez zâmbind. „Deja, a doua oară… Nicio problemă, eu voi alerga la fel pe pistă.”

Rossi, tot zâmbind, a spus: „Nu trebuie să ne dăm mâinile. Suntem OK. Nu avem nicio problemă.”

Întrebat cum se simte să alerge pe un circuit unde fanii îl susțin puternic pe Rossi, Marquez a spus: „Eu conduc campionatul acum și merg bine. Mă simt într-un moment prielnic.”

Rossi avea să declare ulterior, pentru presa italiană: „Mi-a părut rău pentru această situație, mi s-a părut ca scena aceea din Blues Brothers când John Belushi intră în biserică și vede lumina, poate e din cauza întâlnirii lui Marc cu Papa… Îmi pare rău, dar eu decid ce să fac. La finalul zilei, relația noastră personală nu este importantă, asta ne privește doar pe noi. Suntem doi piloți, trebuie să alergăm împreună, important este să fim calmi și să ne facem treaba. Restul este o pierdere de timp, nu merită vorbit despre asta… Nu scrie niciunde că ar trebui să mergem împreună la cină.”

Lorenzo a declarat apoi, pentru Movistar TV: „Niciunul nu are dreptate. Valentino, pentru că nu a întins mâna, este o atitudine copilărească. Și pentru că nu a profitat de ocazie să le spună fanilor să nu mai fluiere un rival pe podium. Și Marc pentru că toate astea îl afectează, trebuie să nu-i pese de ce face Rossi.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.