McLaren-La ani distanță de un nou titlu mondial.

mclaren-e1530865559717.jpgMcLaren este la ani distanță de un nou titlu mondial. După ce și-au propus ca obiectiv câștigarea a cât mai multe podiumuri pentru 2018, au renunțat destul de repede la acest obiectiv.

 

Sperând la un nou titlu mondial McLaren și-a propus câștigarea câtor mai multe podiumuri pentru 2018, însă au fost nevoiți să renunțe destul de repede la acest obiectiv, chiar înainte de jumătatea sezonului, admițând că mai au foarte mult de muncă.

De la începutul anului 2014 și până în prezent McLaren a bifat doar două podiumuri, iar ultima victorie a fost MP al Braziliei din 2012.Ultimul titlu la piloți datează din 2008 pe când colabora cu Mercedes, pilot fiind Lewis Hamilton.

Zak Brown a recunoscut că sunt abia la începutul unui nou plan de redresare, iar istoria ne arată că este nevoie de câțiva ani buni pentru a avea pretenții la titlu. Mercedes a câștigat titlul mondial abia în al cincilea an iar Red Bull abia în al șaselea. Ferrari a așteptat mai mult de doua decenii până au devenit campioni cu Michael Schumacher.

Întrebat de Formula1.com dacă se așteaptă la o perioada similară cu cea de la Mercedes sau cu cea de la Red Bull Brown a recunoscut că asta este perioada la care speră și el.

Da realist vorbind asta este perioada la care mă aștept. Cred că suntem cu ceva ani în urmă, nu știu dacă sunt doi sau zece, poate undeva intre dar nu vreau să dau asemenea predicții. Trebuie să fim realiști și să recunoaștem în fața dumnevoastră și în fața fanilor noștri că va fi o călătorie ceva mai lungă.

McLaren este în prezent pe locul șase în clasamentul constructorilor cu 44 de puncte, dar asta după un start bun de sezon în care au acumulat puncte în primele 5 curse, pentru ca mai apoi să reușească doar un punct în următoarele 4 curse. Zak Brown recunoaște ce următoarele 12 curse rămase din acest sezon vor fi provocare, iar locul 4 rămâne obiectivul.

Cred că am avut un final bun la ultima cursă ținând cont de start și de faptul că nu am fost competitivi. Nu s-au schimbat prea multe de la ultima cursă ținând cont că nu am avut la dispoziție decât 5,6 zile. Așa că pentru cursa de la Silverstone lumea nu trebuie să aibă așteptări prea mari de la noi. Suntem într-o luptă acerbă pentru locurile 5,6 și 7. Toate echipele sunt foarte apropiate ,așa că nu vreau să fac predicții. Asta ne-a adus necazuri în trecut și nu vreau să repetăm aceeași greșeală.. Ceea ce ne dorim să facem și vom face este să ne luptăm cu toate forțele pentru locul 4 . Am redus puțin diferența față de Renault, dar diferența dintre noi și cei din spate este mai mică, și asta este o provocare, însă nu vreau să luați asta ca o predicție. 

Directorul de cursă Eric Boullier a părăsit echipa iar McLaren Racing COO supravegheză departamentul de inginerie și logistică în timp ce Andrea Stella care lucra cu Fernando Alonso a devenit Director de Performanță conducând echipa pe pistă. Gil de Ferran a fost numit Director Sportiv.

SILVERSTONE CIRCUIT

FIRST GRAND PRIX

1950

NUMBER
OF LAPS

52

CIRCUIT LENGTH

5.891KM

RACE DISTANCE

306.198KM

LAP
RECORD

1:30.621BYLEWIS HAMILTON (2017)

 

 

.

Thu 05 Jul – Sun 08 Jul 2018

Practice 1
Fri
10:00 – 11:30
Practice 2
Fri
14:00 – 15:30
Practice 3
Sat
11:00 – 12:00
Qualifying
Sat
14:00 – 15:00
Race
Sun
14:10 – 16:10